Reading time: 2 minutes

Pentru prima dată din acest an școlar, la Cluj-Napoca s-a desfășurat evenimentul ,,Clubul de după-amiază” susținut de către noul coordonator al Programului Liceal al MCC, Kedves Kriszta.

Scopul principal al evenimentului din 19 septembrie 2023 a fost autocunoaşterea, iar elevii au participat la activități de jocuri dramatice. În timpul activității, aceștia și-au dezvoltat abilitățile de comunicare atât individual, cât și în echipe. Întâlnirea a fost o ocazie excelentă pentru elevi de a se cunoaște între ei și, pentru participanții noi ai programului, să facă cunoștință cu activitățile MCC. Evenimentul a fost realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca.

Mathias Corvinus Collegium oferă sprijin tinerilor talentați: traininguri gratuite, utile, care completează studiile școlare, dar și management al talentelor individuale. În România, de acestea beneficiază peste 2.000 de tineri entuziaști din opt orașe transilvănene: Cluj-Napoca, Arad, Miercurea Ciuc, Târgu Mureș, Oradea, Sfântu Gheorghe, Odorheiu Secuiesc și Satu Mare.

Activitățile organizației în Transilvania includ programe educaționale de la nivel de ciclu gimnazial până la nivel universitar. Organizația nu este nici un concurent, nici o alternativă la instituțiile educaționale publice, este independentă de acestea, dar cursurile oferite de către aceasta ajută tinerii să performeze mai bine în sistemul tradițional de învățământ.

Organizația sprijină tinerii talentați și motivați, indiferent de mediul lor financiar, social și cultural. MCC oferă pregătire extrașcolară gratuită, utilă, predare de limbi străine și o comunitate incluzivă tinerilor. Pentru liceeni oferim cursuri online săptămânale, cursuri de limba engleză și română, workshopuri și cursuri de weekend în Cluj și Odorheiu Secuiesc, tabere cu workshopuri și activități de echipă, excursii tematice, întâlniri săptămânale într-un cadru educațional informal, competiții și dezbateri, sprijin în planificarea carierei, toate acestea cu invitați renumiți și profesioniști.