Fragmente, tăcere și apartenență – György Kurtág împlinește 100 de ani

Seara a reunit experți care au reflectat asupra importanței internaționale a lui Kurtág, asupra rădăcinilor sale transilvănene și asupra unei întrebări mai largi: poate muzica modernă să devină o experiență comunitară autentică?

La discuție a participat Dr. Gintarė Stankevičiūtė, muzicolog și cercetător afiliat Universității din Southampton și Academiei Lituaniene de Muzică și Teatru; Dr. Adrian Pop, compozitor și profesor la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”; Dr. Emese Sófalvi, muzicolog, director al Arhivei Compozitorilor Transilvăneni și lector universitar la Facultatea Reformată de Pedagogie și Arte Muzicale din cadrul Universității Babeș–Bolyai. Discuția a fost moderată de Tekla Demeter-Vincze, pianistă și directoare pentru relații internaționale a MCC Transilvania. Evenimentul a debutat cu un moment muzical susținut de violonistul István Trombitás..

Compozitorul care a comprimat lumea

De ce este considerat Kurtág unul dintre cei mai importanți compozitori ai timpului nostru? Dr. Gintarė Stankevičiūtė l-a așezat într-un context istoric. După operele monumentale ale lui Wagner și universurile simfonice ale lui Mahler, Kurtág a ales o cale radical diferită: „Și atunci apare Kurtág, care crede că lumea poate încăpea uneori în 40 de secunde.”

Kurtág nu a extins forma muzicală, ci a comprimat-o. Această comprimare nu este minimalism de dragul minimalismului, ci o poziție etică și estetică. Muzica lui ne reeducă auzul: „Cred că a schimbat felul în care ascultăm muzica. Am început să observăm tăcerea, spațiul dintre noi. El a început să trateze tăcerea ca pe o parte importantă a structurii.” În opera lui Kurtág, tăcerea nu este absență, ci arhitectură.

Dr. Adrian Pop, care l-a întâlnit personal pe Kurtág în 2009, a subliniat densitatea imensă pe care o poate purta forma miniaturală: „Piesele nu sunt lungi, dar în fiecare dintre ele găsești universul.”

Dincolo de compozitor

Kurtág s-a născut în 1926. Viața sa cuprinde al Doilea Război Mondial, regimurile totalitare și Revoluția Maghiară din 1956. Fragmentarea nu îi este, așadar, o experiență străină. După cum a observat Dr. Gintarė Stankevičiūtė, aceste evenimente majore au influențat muzica lui Kurtág. A fost interesat de literatură și de formele poetice scurte, iar uneori a scris lucrări vocale folosind doar câteva cuvinte. „Nu ar trebui să îl privim ca și cum ar lipsi ceva, ci mai degrabă ca pe o creație în care nimic nu este de prisos.”

Dincolo de compozitor se află omul: modest, precis și profund uman. În ciuda recunoașterii internaționale, Kurtág nu a cultivat niciodată mitul geniului romantic. „A lucrat neobosit la biroul său, iar uneori îi lua un deceniu să termine o piesă. Este un artizan.”

Chiar și după vârsta de 80 de ani, Kurtág și-a păstrat o memorie și o curiozitate extraordinară, evocând cu precizie detalii din literatura română pe care le cunoștea din tinerețe. Copilăria sa transilvăneană nu s-a estompat niciodată din conștiința sa artistică.

„În toate aceste mici fragmente poți găsi ceva la care să te raportezi. Este o persoană foarte carismatică, de care te poți apropia”, a spus Dr. Emese Sófalvi, adăugând că viața îndelungată a lui Kurtág este o oglindă foarte bună a existenței noastre aici, în Europa de Est.

Există oare o modernitate transilvăneană?

Panelul a abordat o întrebare complexă: există cu adevărat o „modernitate transilvăneană”? Dr. Adrian Pop a fost prudent: „Sincer, nu știu. În prezent există o democrație stilistică deplină. Este greu de spus care este direcția principală în muzica contemporană. Talentul autentic va ieși oricum la suprafață. Dar numai cu condiția ca artiștii să fie fideli propriului talent și să muncească foarte, foarte mult.”

Dr. Gintarė Stankevičiūtė a remarcat că modernismul transilvănean este mai degrabă o atitudine, una care are nevoie de timp pentru a se așeza. Poate că identitatea nu depinde doar de locul nașterii, ci și de percepția colectivă: chiar dacă artiștii pleacă, ei pot continua să aparțină unui loc, dacă acea comunitate îi revendică. „Este foarte important felul în care publicul local îi percepe”, a adăugat Dr. Emese Sófalvi.

Când devine cultura înaltă o experiență comunitară?

Una dintre temele centrale ale serii a fost accesibilitatea. Cum poate muzica contemporană să treacă de la statutul de „cultură înaltă” la cel de experiență împărtășită? Dr. Gintarė Stankevičiūtė a oferit un răspuns ferm: „Cultura înaltă devine un eveniment comunitar atunci când încetăm să o tratăm ca pe o cultură înaltă și începem să o tratăm ca pe ceva necesar.”

Atunci când muzica contemporană este prezentată ca un fenomen rar și exotic, ea rămâne distantă. Când este integrată în mod firesc și regulat în viața publică, devine parte din respirația culturală comună.

Relația dintre interpret și public este, de asemenea, esențială. În muzica lui Kurtág, expunerea este totală, iar această vulnerabilitate atrage ascultătorul: „În cazul lui Kurtág, interpretul este foarte expus. Fiecare notă contează, nu există loc în care să te ascunzi, iar publicul simte când interpretul își asumă un risc – nici măcar nu-ți vine să tușești”, a adăugat Dr. Stankevičiūtė.

Și ce face ca o piesă contemporană să funcționeze cu adevărat? Publicul. Faptul că nu blochează experiența prin prejudecăți, ci ascultă cu mintea deschisă. După cum au spus participanții, este nevoie de timp pentru a dezvolta gustul pentru muzica modernă, însă începutul este întotdeauna cel mai greu. Repetiția creează familiaritate, iar familiaritatea naște atașament. Pentru că muzica contemporană nu este un sistem abstract, ci o rețea vie de oameni.

La 100 de ani, György Kurtág rămâne prezent intelectual și artistic pe scena muzicii contemporane. Muzica lui cere atenție și o oferă înapoi. Fragmentele, atunci când sunt ascultate împreună, devin legătură. Iar poate tocmai aceasta ar putea însemna modernitatea transilvăneană: nu un stil, ci un act comun de ascultare.