La doar 24 de ani, Charles Yockey are deja un parcurs profesional impresionant: este analist de politici publice la Manhattan Institute, deține un master în filozofie politică de la Universitatea Cambridge, a fost distins cu Premiul Directorului Institutului Hoover, iar în prezent se pregătește să își continue studiile la Universitatea Tsinghua din Beijing. Înainte de a-și lua rămas bun de la Europa, va reflecta la anul petrecut la Budapesta și la felul în care această experiență i-a modelat percepția despre societatea maghiară, a rolului ei în Europa și în lume. 

Pasionat de economie politică, istorie diplomatică și piețe financiare, Charles va împărtăși ideile și experiențele pe care le va purta cu el în China, și va vorbi despre importanța schimburilor culturale pentru tinerii din întreaga lume, deoarece astfel de experiențe le deschid noi perspective și contribuie la o înțelegere mai nuanțată a lumii.  

Charles Yockey este analist în cadrul Centrului pentru Afaceri Juridice și Studii Constituționale al Manhattan Institute, iar la Budapesta este cercetător invitat în cadrul Atelierului de Drept Internațional al Mathias Corvinus Collegium. A lucrat atât în sectorul public, cât și în cel privat, iar în viitor își propune să urmeze studii juridice în Statele Unite. În cariera sa, își dorește să contribuie la consolidarea dialogului transatlantic, sprijinind cooperarea dintre sectorul public și cel privat în calitate de diplomat, expert financiar sau factor de decizie. 

Interlocutorul său în cadrul evenimentului va fi Zsuzsa Szebeni, diplomat cultural și directoarea Institutului Liszt – Centrul Cultural Maghiar din Sfântu Gheorghe. Timp de aproape două decenii, a fost referentă pentru relații transfrontaliere în cadrul Muzeului și Institutului Național de Istorie a Teatrului din Ungaria. În această perioadă, a contribuit la cercetarea și organizarea a peste 15 expoziții itinerante. A publicat numeroase articole și volume de istorie teatrală, iar în 2015 a fost distinsă cu Premiul Miklós Bánffy de către Asociaţia Societatea Maghiară de Cultură din Transilvania pentru activitatea sa. 

Evenimentul se va desfășura în limba engleză. Intrarea este gratuită. Dacă doriți să participați vă invităm să completați formularul de mai jos:  

ÎNSCRIERE

Pentru mai multe informații urmăriți evenimentele noastre de pe Facebook.