Reading time: 6 minutes

În istoria milenară a lumii, Ani, capitala medievală a Regatului Armean, poartă o însemnătate aparte. „Orașul celor 40 porți și 1001 biserici”, odinioară un centru cultural, economic și politic de o măreție comparabilă cu Cairo, Bagdad sau Constantinopol, devine, odată cu căderea în ruină, un spațiu imaginar fundamental pentru identitatea națională a armenilor. Acest oraș legendar și rolul său în formarea identității armenilor din Transilvania au fost temele evenimentului organizat de Mathias Corvinus Collegium (MCC) la Cluj-Napoca.

Cum a devenit Ani un simbol al apartenenței la identitatea armeană, cum s-a păstrat memoria acestui spațiu în conștiința armenilor răspândiți în toată lumea, inclusiv în Transilvania și Moldova?

Înscriindu-se în tema explorării identităților complementare din Transilvania, evenimentul „Mit și Identitate: Memoria orașului Ani și armenii din Transilvania”, organizat la sediul MCC din Cluj-Napoca pe 3 octombrie, a adunat laolaltă 6 invitați internaționali, care au abordat subiectul din perspective diferite: Prof. Dr. Peter Cowe - profesor de studii armenești la UCLA, Prof. Dr. Elke Hartmann - profesor de studii otomane la Freie Universität Berlin, Dr. Konrad Siekierski - antropolog, cercetător postdoctoral la Free University Berlin, Dr. Bálint Kovács - liderul Departamentului de Studii Armene la Universitatea Catolică Pázmány Péter, Dr. Karen Jallatyan - cercetător la Institutul GWZO din Leipzig și Dr. Vahé Tachjian - liderul Proiectului Houshamadyan din Berlin.

Ani, de la spațiu fizic la spațiu sacru imaginar

Plasată într-un context istoric și geografic complex, în mijlocul celor mai puternice imperii din lume, capitala medievală a Regatului Armean a avut parte de un destin marcat de glorie, dar și de suferință. În secolul al XI-lea, Ani se situa la intersecția mai multor rute comerciale și era o Capitală prosperă, un centru cultural și economic în care locuiau 100.000 de armeni.

Locuitorii construiseră fortificații impresionante și un număr considerabil de lăcașe de cult, care au devenit sursă a mitului conform căruia existau 1001 biserici în oraș, a căror arhitectură va deveni mai târziu una din formele de conservare a memoriei armenilor din toată lumea.

Măcinată de cutremure puternice, conflicte interne și mai multe valuri de invazie, dintre care cea mai semnificativă fiind invazia mongolă din 1236, capitala Ani este distrusă, cade în ruină și este abandonată, locuitorii ei căutându-și refugiu în alte orizonturi ale lumii. Poveștile despre oraș au fost transmise prin tradiție orală, iar narațiunea cunoscută de transilvăneni, poate fi urmărită până la comunitățile armene din Crimeea.

În 2016, spațiul fostei Capitale, devenit un spațiu sacru pentru armenii din toată lumea, acum parte din teritoriul Turciei, este înscris în lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

 

Armenopolis, capitala armenilor stabiliți în Transilvania

Secolul X marchează primele dovezi ale prezenței armenilor în Transilvania și Moldova, grupul fiind format din negustori și meșteșugari cu o bună condiție financiară, care părăsiseră capitala Ani. Nicolae Iorga spunea că „Într-un fel, armenii fac parte din părinții Moldovei, deoarece Moldova a fost creată prin comerț, iar cei care au făcut comerț au contribuit la crearea acestui stat.”

În Transilvania, sursele menționează pietre funerare armene din secolul al XVI-lea în Frumoasa, iar sub principele Mihály Apafi, armenilor li s-au acordat privilegii, s-au stabilit în orașul Dumbrăveni, iar în 1700 au fondat Gherla (în latină Armenopolis), unde s-au stabilit aproximativ 3.000 de persoane, orașul devenind un important centru comercial în Transilvania. Pe lângă aceste așezări, au mai existat comunități armenești în Gheorgheni, Sibiu, Oradea, Bistrița, Târgu Secuiesc și Sfântu Gheorghe.

Armenii din Transilvania, la sfârșitul secolului al XIX-lea se considerau descendenți ai locuitorilor din Ani. Deși această credință nu poate fi dovedită prin surse istorice, ce s-a transmis prin viu grai evidențiază influența durabilă a orașului ca simbol cultural și identitar în rândul diasporei armene, în special în Transilvania.

Reconstrucția memoriei unui oraș căzut în ruină

Invitații au prezentat la eveniment conceptul de „lieu de mémoire” (trad. loc de memorie), un spațiu fundamental unde conștiința se intersectează cu memoria, Ani fiind un astfel de spațiu simbolic pentru comunitatea armeană. Ani nu a fost doar un oraș, ci reprezintă simbolul unei națiuni, iar apartenența la această națiune nu reprezintă doar conexiunea cu istoria și geografia, ci conexiunea cu patria-mamă.

Cum se poate reconstrui memoria unui oraș din care au rămas doar ruine și pe care poate mulți dintre armenii din noile generații nici nu l-au văzut?

Pelerinajele în spațiul în care acum se pot vedea doar rămășițele prosperului Ani din trecut nu reprezintă călătorii de conectare cu divinul, ci de conectare a armenilor cu spațiul în care au trăit strămoșii lor și care reprezintă fundamentul națiunii armene, prezent în memoria lor, indiferent în ce parte a lumii trăiesc. Astfel, poveștile relatate de părinți și bunici, prin intermediul cărora s-a putut construi un imaginar al acestui spațiu sacru capătă contur și o dimensiune concretă în memoria celor care s-au conectat cu Ani la nivel de simbol.

Memoria orașului s-a păstrat și prin intermediul fotografiilor cu patrimoniul din Ani, reprezentând punți de conectare cu trecutul, dar și lucrări de artă care au ținut viu sentimentul național în momente istorice în care existau încercări de înnăbușire a acestuia, precum perioada ocupației ruse.

Catedrala din Ani este una dintre puținele clădiri din patrimoniul acestui oraș care astăzi stă în picioare. Arhitectura bisericească din Ani a devenit un model arhitectural pe care armenii l-au purtat cu ei și replicat în multe dintre teritoriile în care s-au stabilit după părăsirea Capitalei. Astfel, prin reprezentările sale în lume, modelul arhitectural a servit ca un nou mod de a păstra vie memoria orașului.

Invitații au subliniat faptul că viitorul memoriei colective poate fi construit nu doar pasiv, prin reconstituire, ci și activ, prin moduri noi în care putem să ne uităm înapoi către trecut și să interpretăm un patrimoniu pierdut, dar care a devenit simbolul unei națiuni.

Finalul conferinței a fost marcat de un dialog între public și invitați, care au creat paralele între identitățile pluristratificate ale armenilor și cele ale transilvănenilor, reiterând ideea că identitatea noastră, a tuturor, nu este o construcție unică și monolitică, ci fluidă și complexă, iar trecutul și viitorul pot adăuga valențe noi acesteia.