Reading time: 3 minutes
Ne confruntăm cu o criză globală de stocare a datelor. Arhivarea informațiilor digitale pe medii tradiționale, precum hard disk-urile, prezintă provocări economice și ecologice – este scumpă, iar soluțiile actuale nu sunt durabile. ADN-ul, cel mai vechi mediu de stocare al naturii, ar putea reprezenta soluția pentru un viitor sustenabil. Despre acest potențial a vorbit dr. Dina Zielinski, bioinformatician, la centrul Mathias Corvinus Collegium (MCC) din Cluj, pe 17 octombrie.
Cantitatea de date generate crește exponențial, împingându-ne în era zettabyte-urilor (ZB) și punând o presiune uriașă asupra sistemelor de stocare tradiționale, care consumă cantități uriașe de energie. De-a lungul istoriei, modul în care am stocat informația a evoluat, de la tăblițe de piatră la dispozitive digitale, dar fiecare nou format necesită o nouă tehnologie de citire. ADN-ul ar putea oferi o soluție durabilă și de lungă durată.
La evenimentul MCC Transylvania Lectures, dr. Zielinski a demonstrat potențialul ADN-ului sintetic printr-un exemplu impresionant: dacă toate datele lumii ar fi stocate în ADN, ar încăpea în doar 150 de ouă de Paște. ADN-ul poate codifica texte, imagini și muzică la fel de ușor ca informațiile biologice, și, în condiții de păstrare potrivite, poate dura mii de ani. Spre deosebire de banda magnetică sau hârtie, ADN-ul poate conserva informația pentru milenii, așa cum demonstrează ADN-ul lui Ötzi, omul preistoric al ghețurilor. „Din ADN-ul lui Ötzi putem afla mai multe decât dintr-un smartphone stricat”, a subliniat dr. Zielinski.
Deși ideea de a stoca date în ADN poate părea science fiction, cercetările din ultimul deceniu au progresat rapid, iar costurile au scăzut considerabil. În 2017, codificarea a 2 MB de date în ADN costa 7.500 de dolari, dar astăzi costul a scăzut la aproximativ 100 de dolari pe megabyte. Dr. Zielinski a subliniat potențialul pe termen lung al acestei tehnologii pentru stocarea arhivelor.
Procesul de stocare a datelor în ADN implică transformarea datelor binare (0 și 1) în cele patru baze ADN: A, T, C și G. Astfel, orice fișier digital poate fi codificat, stocat și ulterior recuperat prin secvențiere. Acest proces a devenit remarcabil de eficient, durând doar câteva minute. Potrivit dr. Zielinski, la început, stocarea în ADN va fi folosită în principal pentru arhivare, pentru „cold data” care nu necesită acces frecvent.
Dr. Zielinski a comparat impactul potențial al stocării în ADN cu invenția tiparului. Dintr-un singur eșantion de ADN se pot obține 200 de trilioane de copii exacte, iar flexibilitatea sa poate aduce beneficii în alte domenii, precum cercetarea genetică și dezvoltarea vaccinurilor. Această tehnologie atrage deja investiții din partea marilor companii și guverne. De asemenea, dr. Zielinski i-a încurajat pe programatori să exploreze codificarea în ADN, deoarece metodele sunt disponibile gratuit pe GitHub.
Stocarea datelor în ADN poate părea futuristă acum, dar promite să ne conserve moștenirea digitală pentru generații. Atâta timp cât ADN-ul există, el va rămâne relevant – spre deosebire de dischete și CD-uri. Viitorul stocării ar putea foarte bine să fie în aceleași molecule care codifică însăși viața.
